Autopsia medico-legală se efectuează numai pe baza unei ordonanţe emise de organele de cercetare şi urmărire penală. Ordonanţele, pe de o parte aduc informaţii asupra împrejurărilor în care s-a produs decesul- date care rezultă din procesul verbal întocmit la faţa locului şi din datele de anchetă, iar pe de altă parte formulează obiectivele (întrebările) la care trebuie să răspundă medicul legist în raportul de constatare medico-legală necropsie, la capitolul „Concluzii”.
Autopsia medico-legală este obligatorie (conform C.P.P. art. 114) ori de câte ori moartea este:
• violentă = orice moarte care are cauze externe organismului fiind urmarea acţiunii unui agent traumatic (mecanic, fizic, chimic, biologic, psihic) şi care, din punct de vedere juridic poate fi:
- o omucidere
- o sinucidere
- accident
• cauză necunoscută
• suspectă.
Moartea suspectă nu este o noţiune medico-legală, ci un termen juridic, care antrenează implicit o activitate de anchetă. Termenul de moarte suspectă include: decesele inexplicabile, decesele produse în împrejurări necunoscute şi în locuri neobişnuite şi decesele survenite cu totul neaşteptat la persoane în plină stare de sănătate aparentă. Este deci o moarte care ridică suspiciuni prin condiţiile şi circumstanţele prin care se produce.
Din cadrul morţilor suspecte fac parte:- moartea subită;
- decesul unei persoane a carei sănătate, este verificată periodic din punct de vedere medical;
- deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei intreprinderi sau instituţii;
- deces care survine în custodie, moartea persoanelor aflate în detenţie sau private de libertate, decesele în spitalele psihiatrice, decesele asociate cu activităţile poliţiei sau ale armatei, în cazul în care decesul survine în cursul manifestaţiilor publice sau orice deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortură sau orice altă formă de tratament violent sau inuman;
- multiple decese repetate, în serie sau concomitent;
- decese la persoane neidentificate, cadaver scheletizate;
- decese survenite în locuri publice sau izolate;
- decese puse în legatură cu o deficienţă în acordarea asistenţei medicale sau în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecţia muncii;
- decese survenite în timpul sau la scurt timp după o intervenţie diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală.
Decesele copiilor cu vârstă 0-1 an fac obiectul autopsiei anatomo- patologice.
Obiectivele generale ale constatării medico-legale pe cadavru:1. Stabilirea identităţii cadavrului;
2. Stabilirea felului morţii (violentă, neviolentă, prin inhibiţie);
3. Stabilirea cauzei medicale a morţii;
4. Stabilirea existenţei leziunilor corporale: mod de producere, data producerii, etc.
5. Precizarea legăturii cauzale între leziunile corporale şi moarte;
6. Felul şi calitatea îngrijirilor medicale acordate;
7. Stabilirea datei producerii morţii.
Metodologia constatării medico-legale pe cadavruTotalitatea elementelor tactice şi tehnice se aplică în vederea soluţionării obiectivelor formulate de organele de cercetare penală în ordonanţă sau a obiectivelor generale ale expertizei. Constatarea medico-legală este reglementată prin art.114 CPP, iar operaţiile şi concluziile constatării se consemnează într-un Raport de constatare medico-legală, în conformitate cu prevederile art. 115 CPP.
Etapele constatării medico-legale:1. Cercetarea la faţa locului – este reglementată în art. 129 CPP; se efectuează în echipă operativă formată din procuror (şeful echipei), poliţist, medic legist. Echipa trebuie să realizeze în primul rând o triere a cazurilor de deces, stabilind dacă este vorba de un caz medico-legal sau nu. În suspiciunile de omor, lovituri cauzatoare de moarte, la cercetare participă procuror criminalist, poliţist judiciarist şi criminalist şi medicul legist cu rol de „consilier medical”al procurorului; în situaţia unui accident de muncă este obligatorie prezenţa unui reprezentant al serviciilor de protecţie a muncii.
Cercetarea la faţa locului poate fi efectuată:
• de la centru (reprezentat de locul unde a fost găsit cadavrul) spre periferie;
• de la periferie spre centru, în cazul în care se caută cadavrul sau corpul delict.
În cercetarea la faţa locului se descriu două etape:
• etapa statică, în care cercetarea urmelor, a suporturilor pe care acestea se găsesc şi a obiectelor se face fără ca ele să fie deplasate;
• etapa dinamică, în care examinarea are loc după ce obiectele au fost deplasate.
Se examinează locul găsirii cadavrului (inclusiv urmele biologice) care poate fi diferit de locul faptei; se pot face corelaţii ulterioare între acesta şi ce se descoperă la examenul cadavrului
Medicul legist examinează:
• poziţia cadavrului;
• îmbrăcămintea cadavrului;
• cadavrul după dezbrăcarea completă a acestuia (examen extern) şi descrie: semnele de moarte reală,leziunile de violenţă, urmele biologice şi nebiologice, semnele particulare; se apreciază data probabilă a morţii şi, în limita posibilităţilor de la faţa locului, semnificaţia leziunilor de violenţă, contribuind astfel la orientarea încontinuare a anchetei.
Hainele pot fi purtătoare ale unor urme materiale menite să lămurească aspecte esenţiale ale anchetei. Astfel, acestea pot prezenta:
• urme ale solului; dispunerea urmelor poate da informaţii asupra mecanismului de producere a leziunilor (cădere, târâre, etc.);
• sfâşieri, rupturi ce pot oferi informaţii despre dinamica agresiunii;
• accidente rutiere: desenul pneurilor, amprenta măştii radiatorului, a farului, urme de vopsea, etc.
• agresiuni cu arme albe: tăieturi ce corespund sediului plăgilor constatate pe corpul victimelor;
• împuşcare: urme datorate factorilor suplimentari (urme de pulbere nearsă, arsuri, urme de fum, etc.);
• produse biologice :
- sânge de la victimă şi agresor
- spermă – viol
- altele - urină, fecale, fire de păr, etc.
La faţa locului se urmăreşte şi:
• identificarea agentului traumatic incriminat în producerea leziunilor;
• existenţa unor eventuale urme biologice pe suprafaţa acestora;
• corespondenţa posibilă dintre leziunile cadavrului şi corpul delict.
Criminalistul are un rol important în procesul de cercetare la faţă locului:
• efectuează fotografii judiciare şi schiţe;
• realizează o descriere cât mai amănunţită a corpurilor delicte;
• procedează la prelevarea tuturor urmelor (amprente, etc.) în vederea identificării persoanelor care au utilizat acel corp delict.
Corpurile delicte se ridică cu mănuşi, se ambalează (cutii, saci de plastic) şi se sigilează, se etichetează şi se trimit laboratorului de biocriminalistică. Până la înaintarea acestora la laboratoare, probele ridicate de la faţă locului rămân în grija organelor de cercetare penală.
2. Autopsia sau necropsia cadavrului (termeni sinonimi, corecţi, ambii aflaţi în uz).
3. Examenul agresorului sau a presupusului agresor - se realizează de urgenţă:
• examenul hainelor;
• examenul somatic general,
• constatarea leziunilor corporale cu precizarea datei şi a mecanismului de producere, ceea ce ar putea demonstra lupta dintre victimă şi agresor;
• stabilirea stării de influenţă alcoolică prin examen clinic şi de laborator (alcoolemie şi alcoolurie);
• examen psihic preliminar.
În caz de omor deosebit de grav sau când organul de urmărire penală/instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice (art. 117 CPP).
Raportul de Constatare Medico-Legală este actul scris în care medicul legist menţionează cele constatate la necropsie şi este format (cf. art. 123 CPP) din:A. Partea introductivă:
- unitatea medico-legală care efectuează autopsia ;
- date de identitate ale decedatului;
- numele medicului legist şi al asistentului, locul, data şi ora efectuării autopsiei;
- date privind ordonanţa în baza căreia s-a efectuat autopsia;
- date de istoric ale cazului (date de anchetă, examenul la faţa locului, examinarea corpurilor delicte, date medicale etc.).
B. Partea descriptivă:
Este formată din: examenul extern al cadavrului, examenul intern şi examene complementare (de laborator).
1) Examenul extern - cuprinde:
a) Date de identificare: sex, vârstă, înălţime, greutate. În cazul cadavrelor cu identitate necunoscută se alcătuieşte portretul vorbit, după metoda Bertillon. Se vor nota: circumferinţa capului, gâtului, toracelui înpunctele maxime, formula dentară, caracteristicile părului, aspectul şi forma feţei, semne particulare (tatuaje, cicatrici, etc.), lungimea plantelor, amputaţii, etc.
b) Semnele morţii reale:
- lividităţi cadaverice – culoare, dispunere, stadiu.
- rigiditate cadaverică - prezenţa/ absenţa, stadiu.
- putrefacţie.
c) Leziuni de violenţă - se vor nota:
• denumirea (semiologia medico-legală: plagă, echimoză, hematom, excoriaţie etc.);
• localizare (pe regiunea topografică şi raportat la elementele anatomice fixe);
• forma (prin comparare cu elementele geometrice corespunzător cu agentul vulnerant);
• dimensiunile (în centimetri);
• înclinaţia - în raport cu axul corpului sau a unui segment de corp: orizontale, verticale, oblice;
• direcţia (orientarea) în cazul plăgilor penetrante, aceste elemente sunt utile pentru:aprecierea poziţiei victimă - agresor, a direcţiei de tragere etc.;
• culoarea (echimoze - aprecierea datei producerii leziunilor);
• numărul (date asupra numărului leziunilor traumatice);
• marginile şi extremităţile (unghiurile) - la plăgi oferă date asupra caracteristicilor agentului vulnerant;
• vecinătatea leziunii - poate prezenta elemente ca: particule metalice, praf de puşcă, fum, funingine, sânge prelins, imprimarea gardei cuţitului.
d) Semne de tratament medical – injecţii, puncţii, suturi, bandaje, aparate gipsate, incizii chirurgicale, tuburi de dren, meşe etc.
e) Semne diverse – edeme, icter, cianoză, boli dermatologice, tulburări trofice, modificări post-chirurgicale (cicatrici, amputaţii), semne traumatice, tatuaje etc.
2) Examenul intern – cuprinde incizii şi secţiuni cu descrierea aspectului fiecărui segment şi organ în parte. Examenul intern trebuie efectuat sistematic (timpi: cap, gât, torace, abdomen, schelet), iar descrierea trebuie făcută după criteriul morfologic:
Pentru organele parenchimatoasese descriu:
• forma;
• dimensiunile (lungimea, lăţimea, grosimea);
• greutatea;
• culoarea;
• consistenţa;
• aspectul capsulei;
• aspectul parenchimului pe secţiune.
La organele cavitare, tubulocavitare se precizează:
• conţinutul (aspect, cantitate, miros);
• starea pereţilor;
• aspectul seroasei, mucoasei.
Pentru cavităţile seroase se urmăreşte:
• aspectul seroasei;
• conţinutul (aspect, cantitate);
• depozitele.
Pentru organele ce prezintă leziuni traumatice, se face:
- descrierea organului;
- descrierea detaliată a leziunilor:
- localizare;
- formă;
- dimensiuni;
- profunzime;
- traiect;
- caracter: vital, post-mortem.
De asemenea, se descriu toate modificările cu aspect patologic.
Comments