Relația dintre Ocultism și criminalitate a fost adesea explorată în literatura criminologică iar activitățile criminale ce se încadrează în sfera "crimelor ritualice" au presărat… stat la baza multor culturi și civilizații. Punctul central al înțelegerii acestor tipuri de infracțiuni este ideea că protagonistii le comit într-un context ritualic, fapt care a condus la calificarea acestor infracțiuni drept "crime ritualice".
Fenomenul criminalității de factură ritualică este unul cât se poate de complex mai ales pentru oamenii legii și asta din cauza opiniilor diferite cu privire la existența sau nu a acestuia. Problema principală pare să fie, mai târziu, însăși definirea infracțiunii ritualice, întrucât ceea ce poate fi privit ca o crimă ritualică într-un context, poate fi privit ca o expresie acceptabilă a credinței în altul.
În capitolul II al cărții Omul Delincvent, Cesare Lombroso încearcă să facă o analogie între delictul comis de sălbatici și cel comis de străbunii noștri, făcând referire la delictul animalic și concluzionând că atât în cazul animalelor cât și în cazul sălbaticilor "delictul nu mai constituie excepția ci este regulă aproape generală. Prin urmare, el nu este considerat de nimeni drept o crimă iar la originile sale el se confundă cu acțiunile cele mai puțin criminogene". - Lombroso,C.(1992) Omul Delincvent, Vol.1, Editura "Maiastra" București, pag.42
Astfel, dificultatea definirii constă în legătura dintre termenul "ritual" și conceptul de religie, care implică credința într-o putere supranaturală. Studiile antropologice convenționale au inclus de mult studiul religiei și ritualului în societățile umane. Cu toate acestea, în contextul crimei ritualice, perspectivele antropologice principale sunt insuficiente. Este necesară o perspectivă mai aplicată, precum și o încorporare a unei perspective criminologice. Ritualul infracțional reprezintă, prin urmare, nu numai o chestiune de îngrijorare antropologică din cauza problemelor de ritual și de credință, ci și o preocupare criminologică ca urmare a problemei criminalității.
Criminalitatea ritualică este definită ca orice act de violență caracterizat printr-o serie de agresiuni fizice, sexuale și / sau acțiuni psihologice / atacuri combinate cu o utilizare sistematică a simbolurilor, ceremoniilor și / sau mașinăriilor/obiectelor/animalelor. Infracțiunile care implică violență rituală sunt, în general, numite crime cultuale de cult sau ocult " - Perlmutter, D. 2004.Investigating Religious Terrorism and Ritualistic Crimes. Boca Raton: CRC Press.
În consecință, există un pericol de generalizare a ceea ce constituie infracțiunea ritualică și presupunerea asimilată asociată că aceste generalizări sunt universal aplicabile, indiferent de context. Această suprageneralizare poate duce la stereotipurile eronate și etnocentrice care caracterizează percepțiile anumitor sisteme de credințe religioase.
Nu toate crimele care ar putea fi clasificate drept ritualice implică ritualuri secrete, așa cum este sugerat de termenul "ocult", care înseamnă "secret" sau "ascuns". Astfel de crime nu pot implica neapărat elemente care de obicei sunt asociate cu credințele și practicile sataniste. Prin urmare, este necesară o abordare antropologică și criminologică combinată pentru a elabora definiții specifice culturale care să ia în considerare contextele locale. Acest aspect este crucial, deoarece ar putea avea un impact asupra modului în care autoritățile de aplicare a legii examinează aceste tipuri de infracțiuni.
De exemplu, pe teritoriul României în perioada Evului Mediu s-a perpetuat logica animistă, neputând fi înțeleasă pentru că oamenii nu beneficiau de cunoștințele medicale de care dispunem astăzi, iar acest aspect a produs un efect de teamă față de ființele malefice. Efecte ale divinului ar putea fi considerate inclusiv coșmarurile, moartea fetușilor, convulsiile, crizele de isterie, depresia, neîncrederea, moartea prin sufocare și mai ales senzațiile de apăsare în piept și dificultățile de respirație. În Evul Mediu timpuriu se credea că astfel de entități erau dotate cu o forță fizică uriașă și o viteză de mișcare incredibilă, că puteau hipnotiza cu privirea și puteau lua forma unor animale fioroase.
Pe teritoriul României, multe dintre aceste mituri sunt legate de legendara figură românească ce poate fi asociată cu vampirii sau strigoii.
Pe teritoriul țării noastre s-au întâlnit de-a lungul timpului zeci de astfel de ritualuri, majoritatea având la bază credința în existența unor astfel de entități.
Într-un context modern, Satanismul există ca una dintre numeroasele religii non-tradiționale, cum ar fi Voodoo, Santeria și Wicca, care sunt în mare parte clasificate ca aparținând Mișcării New Age. În acest context, Satanismul este privit ca o religie recunoscută, mai ales în țări precum Statele Unite - Perlmutter, D. 2004. - Investigating Religious Terrorism and Ritualistic Crimes
"Definițiile satanismului sunt problematice, deoarece (n.a. satanismul) este un concept relativ care este în esență determinat de perspectivele teologice, morale, politice, sociologice și juridice ale fiecărui grup [...] Satanismul este un construct strâns legat de cultură , definit fundamental ca o ideologie neetica". - Perlmutter, D. 2004. - Investigating Religious Terrorism and Ritualistic CrimesUn alt factor care complică definiția Satanismului este lipsa de acord asupra clasificării lui. Sunt foarte puține date despre răspândirea Satanismului în România, ceea ce face dificilă stabilirea unei tipologii convenite. Potrivit lui Perlmutter, "este important de notat că studiul Satanismului este încă în fază incipientă; datele demografice și etnologice de bază nu au fost încă compilate și este problematică dacă este posibilă acumularea de informații exacte “.
Cu toate acestea, pe baza tipologiilor acumulate din diferite cazuri care implică presupusul Satanism, au fost sugerate patru categorii generale de satanism, și anume: satanici religioși sau organizați; satanicii tradiționali / intergeneraționali; Satanismul auto-stilat; și subcultura pentru tineret.
În ceea ce privește Satanismul și crima, în special crima violentă, lucrurile sunt relativ clare, deoarece Satanismul se bazează pe o filosofie inerentă violentă care impune realizarea de acte ritualice violente, comise în numele lui Satan, ca acte acceptabile de sacrificiu. Acest lucru este evidențiat în diferite forme de scriere, cum ar fi: Biblia satanică, publicată în 1969, Liber Al vel Legis sau Cartea Legii, Lex Talionis sau Legea represaliilor.
Crima ce are la baza sacrificiul, cunoscută și sub numele de omor ritualic, este considerată ca fiind unul dintre cele mai comune exemple ale relației dintre satanism și crimă. Conceptul de "sacrificiu" provine din latinescul “sacrificium”, ceea ce înseamnă "a face sfânt" și indică un act cu semnificație religioasă. În acest context, atunci când violența este comisă împotriva unei ființe umane sau a unui animal, aceasta este privită ca un act justificat sau sacru în care victima, fie animală sau umană, este văzută ca un sacrificiu adus unei ființe superioare.
Astfel, ceea ce poate fi considerat ca dovadă a satanismului într-un singur context, poate fi privit ca o închinare de natură sacră sau religioasă în altul.
La nivelul țării noastre există diverse culte închinate lui Satan. Sinuciderea și apostazia (lepãdarea de Dumnezeu) sunt pãcatele cele mai grave, pe care Biserica nu le prescrie niciodatã. Prin pactul pe care-l încheie, sataniștii sunt obligați sã le comitã pe amandouã. În cadrul cultului "Biserica lui Satan", adepții sunt numiți „Copii ai Diavolului“ și sunt ierarhizați în șapte cercuri de inițiere, cei care ating nivelul șapte purtând numele de „desăvârșiți “, și sunt acceptați și protejați de cãtre orice grup ideologic similar, indiferent din ce țarã ar fi acesta.
La fel ca și Satanismul, vrăjitoria este dificil de definit, deși, la nivelul țării noastre, spre deosebire de studiile ce privesc satanismul care sunt destul de restrânse, aproape inexistente, cele legate de vrăjitorie ne pot oferi o imagine mai clară.
C.C.
Comments