Edward de Bono a susținut o mulțime de prelegeri la universitățile Oxford, Cambridge și Harvard și este considerat pe scară largă drept autoritatea principală în predarea directă a gândirii ca abilitate. El a dat naștere conceptului de gândire laterală și a dezvoltat tehnici formale pentru gândirea creativă deliberată. A scris șaizeci și două de cărți, care au fost traduse în treizeci și șapte de limbi, a realizat două seriale de televiziune și există peste 4.000.000 de referințe cu privire la munca sa pe Internet.
Poate cea mai mare contribuție a sa ce are în vedere studiile creative este conceptul de gândire laterală, care ajută la procesele de gândire creativă și de rezolvare a problemelor. Modelul gândirii laterale poate fi utilizat de toți oamenii.De Bono a subliniat mai multe metode și tehnici, cum ar fi po, cele șase pălării de gândire și pauza creativă, pentru a ajuta cel mai bine la utilizarea gândirii laterale.
Gândirea laterală este strâns legată de perspicacitate, creativitate și umor. Toate cele patru procese au aceeași bază. Dar, în timp ce perspicacitatea, creativitatea și umorul pot exista sau nu, gândirea laterală este un proces mai deliberat. Este un mod la fel de clar de a folosi mintea ca și gândirea logică – doar că unul foarte diferit.
Edward de Bono este renumit pentru criticile sale asupra gândirii logice, lineare și critice și pentru gama sa de tehnici de gândire pentru a facilita potențialele abilități creative care subliniază gândirea ca o abilitate de învățat și un act deliberat. El a dat naștere conceptelor de gândire laterală și gândire paralelă pentru a distinge numeroasele tehnici de gândire creativă deliberativă pe care le-a dezvoltat în ceea ce el consideră a fi percepții normale cu privire la creativitate și inovație. De Bono atrage atenția asupra tradiționalului și vede gândirea critică drept un proces de judecată și contradictoriu și o compară cu gândirea paralelă, despre care el susține că pune accentul pe gândirea cooperantă și coordonată.
Gândirea critică, spune el, își are fundamentul într-o metodă de filosofare, cunoscută sub numele de metoda socratică, folosită pentru prima dată de filosoful grec Socrate și dezvoltată în continuare de Platon și Aristotel (pe care de Bono îi numește „Gașca celor Trei”). Cu toate acestea, afirmația sa este că metoda socratică se concentrează pe descoperirea adevărului și utilizează tehnici contradictorii, cum ar fi respingerea opoziției, care se bazează pe este/nu este, adevărat/fals, fie/sau dihotomii - o formă de argumentare în care afirmații contradictorii sunt argumentate pentru a întări argumentul unei părți și pentru a diminua poziția opusă. În practică, fiecare interlocutor ia o poziție diferită și evidențiază contradicții pentru a ataca cealaltă poziție, pentru a dovedi cealaltă parte greșită și, în consecință, pentru a forța o judecată.
În 1970, de Bono a făcut alte comparații între gândirea verticală și cea laterală. Apelând la gândirea verticală subiectul se folosește de negativitate pentru a evita și a bloca anumite căi, dar gândirea laterală nu vede negativul. Se înțelege astfel că, atunci când se folosește gândirea laterală, există momente în care calea greșită va duce la un final corect.
Pe de altă parte, gândirea verticală este selectivă, în timp ce gândirea laterală este generativă. Simplu spus, corectitudinea este ceea ce contează în gândirea verticală; bogăția este cea mai importantă pentru gândirea laterală, înțelegând că această bogăție caută să deschidă alte căi. Este de asemenea important de menționat că, în timp ce aceste două teorii sunt adesea privite ca fiind complet opuse, există momente în care gândirea laterală trebuie să se bazeze pe unele dintre procesele stricte utilizate de gândirea verticală pentru a funcționa eficient. Gândirea verticală este analitică, în timp ce gândirea laterală este provocatoare; folosind informațiile nu de dragul ei, ci în mod provocator pentru a realiza remodelarea. Cu toate acestea, calitățile provocatoare ale gândirii laterale sunt productive numai atunci când sunt urmate de utilizarea calităților selective ale gândirii verticale.
Deși există multe diferențe între gândirea verticală și cea laterală, acestea nu ar trebui privite ca antagonice, ci mai degrabă complementare. Procesul de gândire laterală a fost dezvoltat pentru a genera mai bine idei și abordări noi și pentru a căuta noi soluții. Odată ce aceste idei sunt create, gândirea verticală ar trebui utilizată pentru a le dezvolta. Astfel, gândirea laterală poate îmbunătăți gândirea verticală, oferind mai multe opțiuni din care să aleagă, iar gândirea verticală multiplică eficiența gândirii laterale prin valorificarea ideilor generate.
De Bono are multe tehnici formale care pot fi aplicate în mod deliberat pentru a preda gândirea structurată, paralelă. Tehnica sa cea mai notabilă, gândirea laterală, vizează restructurarea tiparelor de gândire din care pot apărea noi combinații. De Bono presupune că gândirea laterală este baza perspicacității și a creativității, deoarece este necesară pentru schimbarea conceptelor și percepțiilor și, prin urmare, este cea mai eficientă tehnică înainte de utilizarea metodelor tradiționale de gândire verticală sau logică. Valoarea sa constă în special în rezolvarea problemelor, deoarece generează alternative, provoacă ipotezele susținute anterior și dezvoltă gândirea inovatoare. El susține că gândirea poate fi mai eficientă prin predarea directă a gândirii ca abilitate, mai degrabă decât prin rezistența modelelor obișnuite de gândire. Procedând astfel, de Bono face o distincție între gândire și inteligență și pune accent pe dezvoltarea abilităților de gândire metacognitivă. În consecință, este necesar să fim conștienți de modul în care gândim, pentru că noile gânduri pot fi aplicate numai dacă cineva este conștient de propria gândire sau de procesele sale de gândire și înțelege noile tehnici de gândire.
Nevoia de gândire laterală apare din modul în care funcționează mintea. Deși sistemul de manipulare a informațiilor numit minte este extrem de eficient, are anumite limitări caracteristice. Aceste limitări sunt inseparabile de avantajele sistemului, deoarece ambele apar direct din natura sistemului. Ar fi imposibil să ai avantaje fără dezavantaje. Gândirea laterală este o încercare de a compensa aceste dezavantaje în timp ce cineva se bucură în continuare de avantaje.
Gândirea laterală este preocupată de schimbarea tiparelor. În loc să ia un model și să-l dezvolte în continuare, așa cum se face în gândirea verticală, gândirea laterală caută să restructureze un model punând lucrurile împreună într-un mod diferit. Tiparele sunt de obicei importante pentru a ne ajuta să înțelegem lumea și să trăim eficient. Modelele creează ordine și rutină. Cu toate acestea, când vine vorba de crearea de idei noi, lucrul în modelele existente nu va duce la altele noi. Descrierea tehnică a gândirii laterale se bazează pe luarea în considerare a unui sistem informațional de auto-organizare care creează decuparea tiparelor într-un sistem informațional auto-organizat. Acest lucru creează mișcări laterale prin procesul de gândire și construiește un sistem de modelare asimetric. Aceste noi modele sunt cruciale pentru generarea de idei noi.
Una dintre cele mai frecvent utilizate metode de gândire laterală este denumită Cele Șase Pălării de Gândire. Abordarea celor șase pălării de gândire permite unui individ sau unui grup să exploreze în siguranță și eficient toate aspectele creării și împlinirii ideilor. Prima dintre cele șase pălării este pălăria albă. Pălăria albă pune accent pe informații și fapte, lăsând deoparte propunerile și argumentele pe scurt. Căldura este atribuită pălăriei roșii. Această pălărie dă permisiunea de a exprima sentimente, emoții și intuiții fără justificare. Pălăria neagră este adesea văzută drept pălăria de „atenție” și este cea mai folosită și utilă pălărie. Această pălărie previne greșelile dezastruoase, gândindu-se la legalități și logistică. Totuși, este extrem de important să nu permitem negativității timpurii să ne distrugă creativitatea. În continuare, pălăria galbenă reprezintă optimismul și o viziune logică, pozitivă asupra lucrurilor. Această pălărie permite o căutare pentru beneficiile unei idei și discuții despre fezabilitate. Verdele aparține pălăriei creative, căutând alternative suplimentare și propunând posibilități și ipoteze. În cele din urmă, pălăria albastră este folosită pentru controlul procesului, ceea ce menține procesul organizat și productiv.
Scopul celor șase pălării este de a oferi o modalitate tangibilă de a transpune intenția în performanță prin simplificarea și dezordonarea gândirii, astfel încât gânditorul să se poată ocupa de un singur lucru la un moment dat. De asemenea, a fost conceput pentru a permite o schimbare a modurilor de gândire prin punerea deliberată a unei anumite pălării metaforice, în funcție de modul de gândire necesar. De Bono susține că artificialitatea pălăriilor de gândire oferă un soi de formalitate și o comoditate pentru a solicita un anumit tip de gândire fie de către sine, fie de către alții. Fiecare gânditor urmează exclusiv modul de gândire indicat de pălăria care este folosită. Utilizarea metaforică a pălăriilor de gândire stabilește și reguli pentru jocul de gândire, iar oricine este implicat în joc va fi conștient de aceste reguli. Prin urmare, cadrul Six Thinking Hats oferă un proces care poate fi automonitorizat.
Dincolo de cele șase pălării de gândire, există și alte tehnici pentru a ajuta procesul de gândire creativă. Creierul nostru a fost conceput pentru a ne face viața ușoară creând rutină și tipare; dacă nu există vreun obstacol, gândirea și acțiunea vor curge lin. Pentru a se rupe de aceste rutine și a stabili atitudini creative într-o manieră extraordinară, va fi utilizată tehnica , „pauza creativă”. Aceasta este una dintre cele mai simple dintre toate tehnicile creative, dar poate fi ți cea mai puternică. Ideea este să ne facem timp pentru a face o pauză, nu neapărat pentru că există o problemă, ci doar pentru că ne dorim asta Pauza creativă este o întrerupere intenționată a fluxului lin al ideilor.
Așadar, gândirea laterală nu este preocupată de a genera îndoială de dragul îndoielii sau haos de dragul haosului. Gândirea laterală recunoaște utilitatea extremă a ordinii și a tiparului, dar subliniază necesitatea schimbării acestora pentru a le actualiza și a le face și mai utile. Gândirea laterală subliniază în special pericolele tiparelor rigide pe care mintea este atât de predispusă să le construiască din cauza modului în care gestionează informațiile.
C.C.
Comments