MIT 1: Criminalii în serie sunt singuratici disfunctionali
Majoritatea ucigașilor în serie NU sunt niște singuratici și inadaptați sociali. Ei nu sunt monștri și de cele mai multe ori nu par a fi niște ciudați. Mulți ucigași în serie se ascund la vedere în interiorul comunităților din care fac parte. Ucigașii în serie au adesea familii și case, sunt angajați și par a fi membri normali ai comunității. Pentru că mulți dintre ei se pot deghiza atât de ușor, aceștia sunt adesea trecuți cu vederea de poliție și de public.
- Ucigașul BTK, Dennis Rader, a ucis zece victime în jurul orașului Wichita, Kansas. El a trimis șaisprezece scrisori către mass-media pe o perioadă de treizeci de ani, batjocorind poliția și publicul. Era căsătorit, avea doi copii, era un Boy Scout lider, a servit onorabil în Forțele Aeriene ale SUA, a fost angajat ca oficial la guvernul local și a fost președinte al bisericii sale. - Robert Yates a ucis șaptesprezece prostituate în zona Spokane, Washington, în timpul anilor 1990. Era căsătorit cu cinci copii, trăia într-un cartier de clasă mijlocie, era pilot de elicopter decorat al Gărzii Naționale a Armatei SUA. În perioada comiterii crimelor, Yates a patronat prostituatele în mod obișnuit și mai multe dintre acestea se cunoșteau intre ele. Yates a îngropat una dintre victime chiar în curtea casei sale, sub fereastra dormitorului său. Yates a fost în cele din urmă arestat și s-a declarat vinovat de treisprezece dintre crime.
MIT 2: Criminalii în serie sunt motivați doar de sex
NU toate crimele în serie sunt motivate de sex! Există multe alte motivații pentru acest tip de crime precum: furie, tremur nervos, câștig financiar și căutarea de atenție. - Paul Reid a ucis cel puțin șapte persoane în timpul jafurilor efectuate în restaurantele de tip fast-food din Tennessee. După ce a câștigat controlul asupra victimelor, el le-a înjunghiat sau împușcat. Motivația a fost în primul rând eliminarea martorilor. Scopul lui Reid în săvârșirea jafurilor a fost de câștig financiar, iar unele dintre câștigurile prost obținute au fost folosite pentru a-și cumpăra o mașină.
- Dr. Michael Swango, fost marinar american și medic pe ambulanță, a fost condamnat doar pentru patru crime în New York și Ohio, deși a fost suspectat că a otrăvit și a ucis între 35 și 50 de persoane în toată regiunea Statelor Unite și pe continentul Africii. Motivația lui Swango a fost una intrinsecă și niciodată complet identificată. Interesant este că Swango a ținut un jurnal pe care îl completa cu tăieturi de ziare și reviste despre dezastrele naturale, dezastre care uciseseră o mulție de oameni.
MIT 3: Toți criminalii în serie călătoresc și operează în zone diferite
Majoritatea criminalilor în serie au zone geografice de operare foarte bine definite. Ei comit faptele în zonele lor de confort, zone care sunt adesea definite de un punct de ancorare (de ex. reședința, locul de muncă sau reședința unei rude). Criminalii în serie vor comite uneori faptele în formă de spirală. Prima faptă fiind comisă în afara zonei lor de confort și când încrederea lor va crește, aceștia se apropie de zona de confort, scazându-le vigilența și ajungând să comită greșelile care duc la prindelea lor. Foarte puțini criminali în serie călătoresc între state sau orașe pentru a ucide. Aceia care călătoresc între state sau orașe se încadrează în câteva categorii: • Persoane itinerante care se deplasează dintr-un loc în altul. • Persoanele fără adăpost. • Persoanele a căror angajare se pretează la călătorii interstatale sau transnaționale, cum ar fi șoferi de camioane sau cei aflați în serviciul militar. Diferența dintre aceste tipuri de infractori și alți criminali în serie este natura stilului lor de viață, care le oferă multe zone de confort în care vor acționa.
MIT 4: Criminalii în serie nu se pot opri din a ucide
S-a crezut de-a lungul timpului că odată ce ucigașii în serie încep să ucidă, ei nu se mai pot opri. Însă sunt totuși unii care încetează să ucidă înainte de a fi prinși. În aceste cazuri, există evenimente sau circumstanțe în viața infractorilor care îi opresc din a urmări și alte victime. Acestea pot include o participare sporită în viața de familie, substituție sexuală, încarcerare, o boală etc.
- BTK Killer, Dennis Rader, a ucis zece victime din 1974 până în 1991. Până la momentul capturării sale din anul 2005, acesta nu a mai comis nicio altă crimă. În timpul interviurilor realizate, Rader a recunoscut că s-a angajat în activități auto-erotice ca substitut pentru uciderile sale. - Jeffrey Gorton a ucis prima victimă în 1986 și următoarea victimă în 1991. El nu a mai comis nicio altă faptă până în 2002 când a fost capturat. Gorton a recunoscut că s-a angajat în cross-dressing și activități de masturbare, precum și sex consensual cu soția sa.
MIT 5 - Toți criminalii în serie sunt bolnavi mintali sau genii neînțelese
Ca grup, ucigașii în serie suferă de o varietate de tulburări de personalitate, inclusiv psihopatie, personalitate antisocială și altele. Majoritatea însă, nu sunt judecați ca fiind suferinzi de vreo afecțiune din sfera bolilor mintale. Mass-media a creat o serie de „genii” fictive, care păcălesc legea și sunt tot timpul cu un pas înaintea forțelor de ordine. La fel ca și alte populații, totuși, criminalii în serie se încadrează în sfere diferite, de la un grad de inteligență extrem de limitat, la niveluri peste medie.
MIT 6: Toți criminalii în serie vor de fapt să fie prinși
Cei care comit o infracțiune pentru prima dată nu au experiență. Ei încep să câștige experiență și încredere cu fiecare faptă nouă, reușind în cele din urmă să comită mai puține greșeli. În timp ce majoritatea criminalilor în serie își planifică infracțiunile mai detaliat decât alți criminali, curba de învățare este încă foarte abruptă. Ei trebuie să selecteze, să vizeze, să abordeze, să controleze și să dispună de victimele lor. Logistica implicată în comiterea unei crime și eliminarea/ascunderea cadavrului poate deveni un act extrem de complicat, mai ales atunci când sunt implicate mai multe locuri ale faptei. În timp ce ucigașii în serie continuă să comită fapte fără a fi capturați, ei pot deveni încrezători, simțind că nu vor fi niciodată identificați. Pe măsură ce seria continuă, aceștia ar putea apela la scurtături în comiterea faptelor, ceea ce în limbajul de specialitate se regăsește sub denumirea de Legea Minimului Efort. Acest lucru îi determină adesea pe infractori să își asume mai multe riscuri, fapt care va duce în cel mai scurt timp la identificarea lor de către oamenii legii.
Criminalii în serie nu își doresc să fie prinși, ei doar cred că nu vor fi prinși!
Comentarios