Mobilitatea criminală și omorul fără motiv – o abordare investigativă

#criminalprofiling

Julien Chopin

Eric Beauregard

Kylie Real

Tradus de Norberth Ioan Okros

În orice investigație de omor, motivul - adică „rațiunea” sau „de ce” o persoană comite o crimă - joacă un rol crucial în înțelegerea contextului infracțional (Turvey 2002). Motivul nu numai că contribuie la evaluarea identității unui infractor, dar poate, de asemenea, să reducă grupul de suspecți și să demonstreze vinovăția unui făptuitor, precum și să ajute în eforturile de a lega cazurile de investigație (Parker și McKinley 2008). În investigațiile poliției, motivul este ipotezat în mod obiectiv printr-o determinare a ceea ce pare să se fi întâmplat pe baza faptelor anchetei (de exemplu, mărturia martorilor, probele locului faptei, reconstrucția locului crimei; Turvey 2002), luând în considerare întregul eveniment criminal (adică infractorul, victima și contextul crimei; Parker și McKinley 2008). Astfel, anchetatorii vor ipoteza în mod obișnuit motive pentru a reflecta circumstanțele omuciderii (de exemplu, dispută familială; Parker și McKinley 2008).

Dar ce se întâmplă atunci când o crimă nu prezintă un motiv aparent?

O serie de studii au furnizat o descriere a crimelor fără motiv care ar putea fi utile pentru ancheta penală. Deoarece selectarea victimei este esențială pentru a înțelege relația dintre infractor și victimă, Douglas și colab. (2013) au remarcat faptul că, în cazurile de omor lipsit de motivare, victimele sunt de obicei selectate aleatoriu, fără o relație evidentă între infractori și victime. Aceștia au menționat, de asemenea, că victimele nu prezentau caracteristici particulare, activități de rutină sau stiluri de viață. În mod similar, Holcomb și Daniel (1988) nu au găsit nicio diferență în genul victimei între omorurile cu și fără motiv. Cu toate acestea, Reale și colab. (2021) au identificat faptul că omuciderile fără motiv au acut în principal victime femei, care erau în medie cu 10 ani mai în vârstă decât infractorii și aproximativ 40% erau necunoscute de autor. De asemenea, au observat că majoritatea acestor victime locuiau cu cineva și erau angajate în activități domestice înainte de crimă.

Puținele studii existente cu privire la omuciderile fără motiv au identificat, de asemenea, caracteristici specifice ale infractorilor. Se știe că acești infractori sunt bărbați tineri adulți, fără antecedente antisociale. Aceștia sunt caracterizați ca fiind introvertiți, cu sentimente de nesiguranță, izolare și inadecvare în relațiile interumane (Blackman și colab. 1963). În plus, criminalii lipsiți de motivare sunt mai predispuși la consumul de alcool și - spre deosebire de Blackman și colab. (1963) - au condamnări penale anterioare comparativ cu alți criminali (Holcomb și Daniel 1988; Medlicott 1966). Se știe că multe dintre aceste omucideri fără motiv apar în timpul episoadelor psihotice asociate cu intoxicația alcoolică patologică, tulburări metabolice, leziuni cerebrale severe, neoplasme cerebrale, convulsii epileptice, tulburări de personalitate și depresie severă (Medlicott 1966). Într-un studiu mai recent, Reale și colab. (2021) au descoperit că aproximativ jumătate dintre criminalii motivați extrafamilial studiați de aceștia se aflau într-o relație, dar nu există cazuri în care victimele și infractorii să aibă o relație împreună. În cele din urmă, au descoperit că aproximativ 20% dintre ucigașii lipsiți de motivare erau fără adăpost sau „trecători” în momentul crimei (Reale și colab. 2021).

În ceea ce privește contextul infracțiunii, este mai probabil ca omuciderile fără motiv să fie comise în locații publice cu risc ridicat (Douglas și colab. 2013) sau într-o locație interioară familiară infractorului (Reale și colab. 2021). Acești criminali prezintă, în general, un proces dezorganizat de comitere a infracțiunilor, folosind arme (adică arme de foc, cuțite), dar fără a ascunde corpul victimei (Douglas și colab. 2013; Reale și colab. 2021). După cum se poate observa, nu se știu prea multe despre contextul crimei. Cu toate acestea, aceste informații devin și mai importante atunci când nu există niciun motiv asociat cu un anumită crimă. Un aspect al contextului infracțiunii care prezintă un interes deosebit și util pentru ancheta penală este mobilitatea criminală.

Triunghiul mobilității în Criminologie

Triunghiul mobilității în cazul omorurilor este o metodă de analiză geospațială care permite o mai bună înțelegere a „călătoriei spre crimă”. Această abordare constă în combinarea adreselor victimelor, infractorului și a locului faptei pentru a crea un triunghi și a identifica tiparele spațiului de activitate al protagoniștilor (Groff și McEwen 2007). În mod specific, acest cadru este utilizat pentru analiza convergența distanțelor parcurse între infractor-victimă (O-V), victimă-locul infracțiunii (V-P) și infractor-locul infracțiunii (O-P). Această abordare este deosebit de interesantă pentru a înțelege „călătoria spre crimă”, deoarece permite identificarea unor modele geografice cuprinzătoare cu covariabile asociate (adică caracteristicile infractorului, victimei și infracțiunii; a se vedea, de exemplu, Groff și McEwen 2007).

Există două tipologii ale metodei triunghiului mobilității: modelele geometrice și cele de mobilitate geograficăale infracțiunilor (Chopin și colab. În presă; Groff și McEwen 2005, 2007). Modelele geometrice ale infracțiunii constau în clasificarea combinației celor trei distanțe în trei categorii de modele: puncte, linii și triunghiuri. Modelul punctelorimplică faptul că cele trei distanțe sunt egale cu zero și sugerează că infracțiunea s-a petrecut în același punct geografic (de exemplu, aceeași clădire în care locuiește și autorul și victima). Modelul de linie este observat atunci când una dintre cele trei distanțe este egală cu zero. Acesta sugerează o situație în care două din cele trei locații ale infracțiunii sunt aceleași (de exemplu, infractorul atacă victima în reședința victimei). Modelul triunghiului este observat atunci când cele trei distanțe nu sunt egale cu zero și sugerează că cele trei locații sunt puncte geografice distincte.

A doua tipologie integrează conceptul de cartier, vecinătate și se creează în jurul său cinci paternuri de mobilitate. În tiparul de cartier, niciuna dintre cele trei adrese nu este în afara cartierului. În modelul de mobilitate al infractorului, adresa victimei și adresa infracțiunii sunt situate în același cartier și numai adresa de reședință a infractorului este situată în afara cartierului. În modelul de mobilitate al victimei, adresa de reședință a victimei este situată în afara cartierului, în timp ce locația infractorului și a infracțiunii sunt situate în același cartier. În cadrul tiparului de mobilitate a infracțiunii, reședințele victimei și ale infractorului sunt situate în același cartier, iar locul infracțiunii este situat dincolo. În cele din urmă, în modelul de mobilitate totală, niciuna dintre cele trei adrese nu este localizată în același cartier (vezi Chopin și colab., În presă pentru mai multe detalii).

Corsaro și colab. (2017) au examinat influența agresiunii planificate asupra „călătoriei spre crimă”. Folosind un eșantion de 496 de omucideri comise în New Jersey, au descoperit că majoritatea omuciderilor se potrivesc cu un model de mobilitate totală (41,3%), în timp ce tiparele de mobilitate de cartier și victimă au fost identificate pentru 21% și, respectiv, 14,7% din omucideri. Corsaro și colab. (2017) au remarcat importanța dezagregării omuciderilor pe tipuri și a examinării covariabilelor situaționale asociate cu tiparele de mobilitate, în special nivelul planificării infracțiunii, deoarece afectează parametrii spațiali (de exemplu, un nivel mai mare de planificare ar putea fi legat de un infractor dispus să parcurgă o distanță mai mare pentru a găsi o țintă și a comite crima). Aceștia au descoperit că doar modelul de mobilitate al infractorului era mai probabil să aibă planificată agresiunea (Corsaro și colab. 2017). În cele din urmă, Chopin și colab. (2020a, b) au investigat tiparele triunghiului criminalității de mobilitate în omuciderea sexuală. Ei au folosit un eșantion de 173 de cazuri care au avut loc în Franța între 1979 și 2018. Au descoperit că omuciderile sexuale se încadrează mai mult în modelele de mobilitate ale infractorilor (38,7%), mobilitate totală (26,6%) și cartier (23,1%). Chopin și colegii au ajuns la concluzia că omuciderile sexuale au prezentat o concentrație spațială mai mare comparativ cu agresiunile sexuale neletale. Deși informative, toate aceste studii s-au concentrat asupra omuciderilor cu o motivație cunoscută (de exemplu, sexuală, domestică, bandă etc.).

Având în vedere faptul că atunci când poliția se confruntă cu o crimă fără niciun motiv aparent, devine important să se înțeleagă mai bine contextul crimei. Un astfel de aspect care a fost total neglijat în studiile anterioare este mobilitatea geografică a infractorilor. Deoarece anchetatorii nu se pot baza pe motivul omuciderii pentru a începe căutarea unui suspect, devine important să le fie furnizate câteva informații utile pentru ancheta lor. Prin examinarea tiparelor geografice asociate cu aceste omucideri fără motiv, autorii studiului cred că acest lucru poate oferi anchetatorilor informații ușor de observat, care ar putea să-i ajute să își concentreze căutarea - fie pe suspect, fie pe probe potențiale. Prin urmare, scopul studiului lor a fost de a furniza informații suplimentare poliției pentru a îmbunătăți înțelegerea omuciderilor fără motiv și pentru a ajuta la investigarea acestora. Mai precis, studiul lor folosește modelul triunghiul mobilității în cazul omorurilor fără motiv pentru a determina contextul procesului de comitere a infracțiunilor și pentru a testa dacă tiparele de mobilitate specifice sunt asociate cu caracteristicile victimei, infractorului și infracțiunii.

Eșantionul a fost format din 194 de cazuri soluționate de omor fără motiv care au avut loc în Franța între 1990 și 2018. Datele din această bază de date a poliției se referă la diferite aspecte ale infracțiunii, inclusiv informații detaliate despre locul crimei (adică, locul infracțiunii, modus operandi, etc), precum și caracteristicile victimei și ale infractorului (de exemplu, caracteristicile fizice și de viață, precum și activitățile de rutină ale victimei în momentul comiterii infracțiunii).

Autorii incluși în eșantion au fost toți bărbați, cu vârsta medie de 32,72 ani (SD = 11,42). Aproximativ jumătate dintre aceștia (55,15%) sunt singuri și locuiau singuri (50,52%) în momentul comiterii infracțiunii. Aproximativ o treime au consumat alcool (30,41%) și mai mult de un sfert (28,86%) au consumat droguri înainte de infracțiune. Aproximativ o cincime dintre infractori au prezentat condamnări penale anterioare (20,10%) și fiind fără adăpost (20,10%), în timp ce 24,22% erau izolați social (adică evitau contactul social cu ceilalți). În mai puțin de jumătate din cazuri (42,26%) au fost identificate tulburări psihologice, schizofrenia fiind cea mai importantă, urmată de tulburări de personalitate antisocială și tulburări de personalitate evitante.

Victimele au fost în mare parte femei (67%) cu vârste în medie de 42,88 ani (SD = 20,75) și locuiau cu cineva în mai mult de trei sferturi din cazuri (77,84%). Puține dintre acestea se aflau sub influența alcoolului și / sau a drogurilor (14,43%) în momentul crimei. În ceea ce privește stilul lor de viață, 18,04% au avut o viață socială activă, 6,70% au evitat contactul social cu ceilalți, 4,12% au fost fără adăpost și 9,79% au fost implicate în activitatea de prostituție. În ceea ce privește activitățile lor de rutină în momentul comiterii infracțiunii, 45,36% erau implicate în activități domestice (de ex., se uitau la televizor, găteau, dormeau etc.), 17,52% erau implicate în activități de navetă / sport (de exemplu, mersul singur dintr-un punct la altul, jogging etc.), 13,40% au fost implicate în activități publice (adică activități care se desfășoară în clădiri publice precum muzee, administrație) și 10,82% au fost implicate în activități sociale (de exemplu, la un bar, petreceri, socializare cu prietenii etc.).

Rezultate

Primul pas al acestui studiu a fost explorarea tiparelor de mobilitate implicate în omuciderile fără motiv. Rezultatele au arătat că cele trei distanțe măsurate au fost găsite în majoritatea cazurilor în decurs de 5 km și au urmat un model de decădere a distanței. Acest model de decădere a sugerat o apropiere puternică în majoritatea cazurilor între infractori, victime și adresele locului faptei (Santtila și colab. 2007). Analiza acestui model a sugerat că, spre deosebire de unele infracțiuni sexuale și omucideri, nu exista o zonă tampon. Zona tampon este o zonă apropiată de reședința infractorului în care infracțiunile sunt rareori comise, deoarece riscul de a fi recunoscut este mai mare (Brantingham și Brantingham 1993).

Putem ipoteza că absența unei zone tampon poate fi legată de natura omuciderii fără motiv. Mai mulți autori au subliniat natura haotică și irațională a acestui tip de omucidere (Douglas și colab. 2013), care sunt cel mai adesea comise impulsiv, parțial din cauza tulburărilor psihologice sau a utilizării substanțelor psihoactive (Blackman și colab. 1963; Holcomb și Daniel 1988; Medlicott 1966).

Prin legarea celor trei distanțe, au fost create triunghiuri ale mobilității în cazul omorurilor folosind tipologii geometrice și geografice. În primul rând, modelele din tipologia geometrică au indicat faptul că omuciderile fără motiv sunt mai susceptibile să apară în linie (adică situația în care două din cele trei locații sunt aceleași) sau triunghi (situație în care cele trei locații sunt puncte geografice distincte).

Analiza acestor cazuri a indicat faptul că, în majoritatea modelelor de linie, infracțiunile au avut loc în reședința victimei. Astfel, s-ar putea ca victima să aibă suficientă încredere în infractor pentru a-l lăsa să intre în casă sau să fii fost în vizită la infractor. De exemplu, un infractor cu boli mintale ar putea să aibă o ostilitate față de un vecin sau un coleg de muncă. Acest scenariu ar putea fi indiciu pentru omuciderile fără motiv care au avut loc în timpul unui episod psihotic și se caracterizează printr-un proces irațional de comitere a infracțiunilor, așa cum sugerează Medlicott (1966). În cazurile cu victime necunoscute, aceasta poate sugera un model de comportament mai prădător, în care infractorul țintește victima și pătrunde în casa lor sau o atrage spre propria casă (oportunism premeditat; Rossmo 2000).

Distribuția tiparului tipologiei geografice sugerează că majoritatea cazurilor de omucidere fără motiv au apărut în modele de mobilitate ale infractorilor, cartier și mobilitate totală. Cu toate acestea, această distribuție este congruentă cu cea observată în cazurile de omucidere sexuală (Chopin și colab. 2020a, b). Astfel de descoperiri sugerează că, în mod asemănător cu infractorii de omucidere sexuală, unii infractori fără motivație prezintă comportamente care nu sunt tipice celor mai multe alte tipuri de omucidere. După cum a explicat Douglas și colab. (2013), când o omucidere nu este rezultatul unui episod psihotic (Medlicott 1966), motivația poate fi pur și simplu dorința de a ucide pe cineva. Într-o astfel de situație, infractorul caută un mediu adecvat pentru a-și îndeplini planul. Acest lucru sugerează că, în unele cazuri, infractorul de omucidere fără motiv poate să nu fie „psihotic” în sensul că nu-și înțelege acțiunile (Medlicott 1966) și nici nu sunt complet „iraționale”, ci mai degrabă apar din motive care par „fără sens” (Blackman și colab. 1963) fără ca infractorul să admită motivația lor.

Când modelul de mobilitate rămâne la nivelul cartierului, s-a observat că infractorii aveau mai multe șanse de a prezenta tulburări psihologice. De asemenea, sunt mai predispuși să atace victime cunoscute, implicate în activități domestice, folosind o armă pe care au găsit-o la locul crimei. Un astfel de proces de comitere a infracțiunilor pare riscant și irațional. După cum au identificat unii autori, tulburările psihologice pot fi implicate în comiterea unei omucideri fără motiv (Blackman și colab. 1963; Holcomb și Daniel 1988; Medlicott 1966). Acești infractori sunt adesea foarte impulsivi și dezorganizați, fără a lua în considerare riscurile asociate cu identificarea (Douglas și colab. 2013). Mai mult, corelațiile asociate cu modelul de mobilitate al infractorilor sugerează că se comit omucideri fără motiv împotriva victimelor necunoscute, implicate în activități în interior. În astfel de cazuri, criminalii nu mută sau dezmembrează corpul victimei. Aceasta ilustrează haosul și absența logicii în procesul comiterii infracțiunilor.

Doar două corelații rămân semnificative pentru modelul de mobilitate al victimei și sugerează că victimele nu au fost implicate în activități interioare înainte de a fi agresate și că infractorii sunt familiarizați cu locul crimei. Într-o astfel de situație, victimele călătoresc în zona în care locuiesc infractorii. S-ar putea ipoteza că aceste omucideri sunt infracțiuni de oportunitate. De asemenea, nu putem exclude posibilitatea ca infractorii să fi fost în criză (adică episoade psihotice) în momentul în care victima se afla în zonă și că a fost o infracțiune circumstanțială: victima se afla la locul nepotrivit la momentul nepotrivit. În ceea ce privește tiparul de mobilitate a infracțiunii, am observat că acestea erau mai susceptibile să apară atunci când infractorii prezentau tulburări psihologice și își cunoșteau victima. Modelul de mobilitate a infracțiunii a fost identificat ca fiind un model de mobilitate neobișnuit care necesită atât infractorii, cât și victimele, să locuiască în aceeași zonă și să călătorească.

În ceea ce privește corelațiile asociate cu modelul de mobilitate totală, rezultatele indică faptul că acești infractori sunt mai puțin susceptibili de a prezenta tulburări psihologice, de a-și ataca victimele în timp ce erau implicate în activități interioare și în zone rezidențiale. În mod interesant, am observat că acești infractori aveau mai multe șanse să mute corpul victimei într-o altă locație. Aceste ultime informații nu au fost observate de cercetările anterioare, sugerând că ucigașii lipsiți de motivare urmează un proces dezorganizat fără a elimina dovezile de la locul crimei (Douglas și colab. 2013). Îndepărtarea corpului victimei de la locul crimei într-un alt loc se observă în general atunci când infractorii încearcă să evite detectarea poliției. Acest lucru sugerează o anumită conștientizare a riscurilor (adică, detectarea poliției) asociate cu infracțiunea, ceea ce nu este tipic pentru omuciderile fără motiv descrise în cercetările anterioare (Blackman și colab. 1963; Holcomb și Daniel 1988; Medlicott 1966). Prin urmare, este posibil ca aceste crime să nu fie toate „lipsite de sens”, așa cum literatura a sugerat până acum.

Această cercetare prezintă mai multe implicații.

Este prima care oferă o analiză geografică a omuciderilor fără motiv și rezultatele au sugerat că aceste infracțiuni prezintă modele distincte în comparație cu omuciderile motivate. Constatările sugerează, de asemenea, că, spre deosebire de alte infracțiuni (de exemplu, omuciderile sexuale), activitățile de rutină și teoriile alegerii raționale nu par cadre adecvate pentru a înțelege procesul comiterii infracțiunilor. Rezultatele sugerează că majoritatea acestor infracțiuni sunt haotice, nu se bazează pe o analiză cost-beneficiu a situației, cu o selecție total aleatorie a victimelor care au fost în mod clar în locul greșit la momentul nepotrivit. Important, totuși, este că acest lucru nu se aplică tuturor cazurilor de omucidere fără motiv, deoarece există unele situații care par să implice metode de evitare a detectării sau care pot implica „oportunism premeditat” (Rossmo 2000). Aceste descoperiri pot avea implicații practice pentru ancheta poliției.

Având în vedere rolul pe care bolile mintale l-au jucat în aceste omucideri, anchetatorii ar putea dori să își adapteze abordarea de investigație în cazurile în care niciun motiv nu se distinge și procesul de comitere a infracțiunii a fost aparent dezorganizat, neregulat și a implicat o selecție aleatorie a victimelor. De exemplu, infractorii care au tulburări psihologice pot avea, de asemenea, un istoric al condamnărilor anterioare (Holcomb și Daniel 1988; Medlicott 1966). Prin urmare, ar putea fi de interes pentru anchetatori să verifice dacă există persoane cu antecedente penale și cu o boală mintală cunoscută care locuiesc în imediata apropiere a locuinței victimei. Mai mult, în cazurile în care poliția nu este în măsură să stabilească un motiv, anchetatorii ar trebui să se concentreze pe culegerea probelor și identificarea potențialilor martori, deoarece infractorii implicați în omuciderea fără motiv nu iau de obicei măsuri de precauție pentru a evita detectarea.

Pe de altă parte, cazurile care implică victime necunoscute, în care polițiștii nu pot determina motivul, dar observă că corpul a fost mutat, pot necesita o abordare investigativă diferită. De exemplu, acești infractori împărtășesc asemănări cu „infractorul mobil geografic” (Holmes și De Burger 1988). Delincvenții mobili din punct de vedere geografic tind să parcurgă distanțe mai mari, să mute corpul pentru a-l ascunde, tind să vizeze victimele necunoscute și să ia măsuri de precauție pentru a evita detectarea (Beauregard și colab. 2007; Holmes și De Burger 1988). Prin urmare, în aceste cazuri, poliția ar putea dori să extindă căutarea potențialilor suspecți pentru a include zone în afara locului în care a fost recuperat corpul și în care locuiește victima. Luate împreună, aceste descoperiri ilustrează importanța aplicării unei abordări a mobilității criminalității prin dezvăluirea diferențelor în cazurile de omucidere fără motiv, care altfel pot trece neobservate. Fără un motiv aparent pentru a începe ancheta, poliția se poate baza pe contextul observabil al infracțiunii (de exemplu, tiparele geografice) pentru a prioritiza căutarea unui potențial suspect sau pentru a recupera dovezi utile.

Întregul articol aici: https://link.springer.com/article/10.1007%2Fs11896-021-09458-7#citeas

Chopin, J., Beauregard, E. & Real, K. Criminal Mobility and Motiveless Homicide: An Investigative Approach. J Police Crim Psych (2021). https://doi.org/10.1007/s11896-021-09458-7