O realitate ascunsă cu efecte devastatoare
Articol scris de Corina Gheorgheza
În ciuda progreselor societale și a creșterii gradului de conștientizare privind abuzurile și violența în general, violența sexuală în cadrul familiei rămâne o realitate dureroasă, profund ascunsă și insuficient abordată, atât în discursul public, cât și în politicile de intervenție și prevenție. Aceasta este o formă de abuz complexă, greu de identificat, profund traumatizantă și, adesea, trecută cu vederea de către instituțiile care ar trebui să ofere protecție și sprijin.
Date alarmante: când familia devine locul abuzului
Cele mai recente statistici oferite de UNICEF (2024) relevă faptul că aproximativ 1 din 5 fete și 1 din 8 băieți suferă, pe parcursul copilăriei, abuzuri sexuale. În cele mai multe cazuri, agresorul nu este un necunoscut, ci chiar o persoană apropiată – un părinte, un tutore legal, un frate mai mare sau o altă rudă apropiată, în care copilul avea încredere și de care depindea afectiv și material.
Mai grav este că, potrivit Comisiei Europene (2020), cei mai mulți copii abuzați sexual nu sunt nici măcar conștienți că ceea ce li se întâmplă este un abuz – mai ales atunci când agresorul face parte din familie și distorsionează realitatea într-o manieră manipulatoare. În paralel, studiile recente arată că o parte semnificativă a materialelor de abuz sexual asupra copiilor care circulă online sunt produse în cadrul familial, de către figuri paterne (Salter et al., 2021), ceea ce adaugă o dimensiune tulburătoare acestui fenomen: intersecția dintre violența sexuală în familie și exploatarea digitală.
Nici femeile adulte nu sunt protejate în spațiul domestic. Organizația Mondială a Sănătății (2024) estimează că peste 25% dintre femeile cu vârste între 15 și 49 de ani au fost supuse cel puțin o dată în viață violenței sexuale sau fizice comise de partenerul intim. Aceste statistici nu fac decât să sublinieze faptul că violul și agresiunea sexuală în familie nu sunt incidente izolate, ci fenomene sistemice și larg răspândite.
Un cerc al tăcerii: de ce violența sexuală familială este atât de rar raportată
Una dintre cele mai îngrijorătoare dimensiuni ale acestui tip de violență este gradul ridicat de sub-raportare. Multe victime – fie copii, fie femei – nu reușesc să dezvăluie abuzul, iar atunci când o fac, se confruntă adesea cu neîncredere, rușine, culpabilizare sau chiar respingere din partea comunității sau a propriei familii. Motivele tăcerii sunt multiple:
Teama de represalii sau de a distruge „unitatea familiei”
Presiunea socială și rușinea asociată cu abuzul sexual
Lipsa unui cadru sigur de divulgare și sprijin emoțional
Vârsta fragedă sau incapacitatea de a înțelege ce li se întâmplă
Frica de a nu fi crezuți sau de a fi considerați vinovați
În cazul copiilor, divulgarea abuzului este adesea îngreunată și de dependența afectivă față de agresor sau de absența unui adult de încredere în jurul căruia copilul să se simtă în siguranță.
Justiția – un drum dificil pentru victime
Din păcate, chiar și în situațiile în care victimele reușesc să denunțe abuzul, sistemul de justiție penală rareori oferă reparația necesară. Probele sunt greu de obținut – de multe ori nu există martori, iar dovezile medicale sunt absente sau insuficiente.
Mai grav este că, în anumite contexte, narațiunile de culpabilizare a victimelor persistă, iar acestea sunt privite drept „complice”, „provocatoare” sau chiar „responsabile parțial” pentru ceea ce li s-a întâmplat. În mod evident, acest tip de atitudine duce nu doar la eșecul justiției, ci și la re-traumatizarea supraviețuitorilor.
Impactul profund și pe termen lung: suferința nu se oprește odată cu abuzul
Consecințele violenței sexuale în familie sunt complexe, profunde și se resimt pe termen lung, uneori pentru toată viața. Acestea nu se limitează doar la durerea fizică, ci au reverberații serioase asupra sănătății psihice și sociale a victimelor.
Impactul psihologic: o traumă invizibilă dar devastatoare
Tulburare de stres posttraumatic (PTSD) – cu coșmaruri recurente, flashback-uri, frică constantă și dificultăți de reglare emoțională.
Depresie cronică, anxietate și atacuri de panică – asociate cu vinovăție, rușine și izolare socială.
Tulburări de atașament – în special la copiii abuzați de părinți sau persoane apropiate, care dezvoltă dificultăți în a stabili relații sănătoase în viața adultă.
Auto-vătămare, comportamente distructive și suicid – riscuri mult mai mari comparativ cu populația generală.
Disociere și pierderi de memorie traumatică – mecanisme de apărare frecvente în cazul abuzurilor repetate sau severe.
Probleme de identitate și stimă de sine scăzută – afectând încrederea în sine, relațiile și cariera profesională.
Aceste traume psihologice afectează nu doar victimele directe, ci pot avea consecințe asupra întregii structuri familiale, asupra generațiilor următoare și asupra echilibrului social general.
O responsabilitate colectivă: ce putem face?
Raportul recent al Child Safeguarding Practice Review Panel (2024) atrage atenția asupra eșecurilor sistemice în identificarea și gestionarea abuzului sexual în familie, chiar și atunci când riscurile erau cunoscute. Constatările includ lipsa cooperării între instituții, lipsa pregătirii profesionale în recunoașterea semnelor subtile ale abuzului și nevoia urgentă de reforme în sistemele de protecție.
În acest context, este esențial să privim violența sexuală în familie nu ca pe un caz izolat, ci ca pe o problemă sistemică ce necesită intervenție integrată și abordare multidisciplinară. Prevenția, educația, sprijinul psihologic și îmbunătățirea cadrului legislativ trebuie să devină priorități reale.
Totodată, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a Națiunilor Unite atrage atenția asupra acestei problematici, prin obiectivele:
SDG 16.2 – Eliminarea tuturor formelor de violență asupra copiilor
SDG 5.2 – Eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor în spațiile private și publice
Aceste angajamente internaționale trebuie transpuse în acțiuni concrete, coerente și continue la nivel local, național și global.
Referințe bibliografice:
UNICEF (2024) – Statistici privind protecția copilului
Comisia Europeană (2020) – Protecting Children in the EU: Policy and Practice
Salter, M. et al. (2021) – Technology-Facilitated Child Sexual Abuse and the Role of Familial Offenders
Organizația Mondială a Sănătății (2024) – Violence Against Women Prevalence Estimates
Child Safeguarding Practice Review Panel (2024) – National Review: Child Sexual Abuse in the Family Environment
Națiunile Unite (2015) – Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă
Comments